Fasole cu frânghii pentru mama

Simt că săptămâna asta am intrat în zodia sincerității, așa că mai dau pe față încă o catastrofă culinară.
Pentru a nu-mi pierde orice urmă de prestanță gastronomică, oricum zguduită de aventura chefalică, menționez că povestea se întâmpla în junioratul meu bucătăresc.

Pe când eram proaspăt student, am început de voie, de frică mâncării de la cantină, să-mi gătesc. Curioasă să vadă ce-mi iese din cratițe, într-o bună zi maman se anunță în vizită.

Aa că se duce băiatul ‘mneaei la piață, cumpără fasole verde și cotoaie de pui și se pune pe gătit.

Deși nesofisticată (hehe, pe atunci nici nu auzisem de Garam masala sau foie gras), mâncărica arăta bine și mirosea foarte frumos, grație abuzului de usturoi. Asta mi-a mai domolit tremuratul în fața apropiatei judecăți a instanței mele supreme în materie de gătit.

Când a ajuns musafirul, flămând de pe drum, mi-am făcut curaj și am pus triumfal fasolea cu pui în farfurii. Ignorând zâmbetul jumate surprins, jumate neîncrezător, am poftit-o pe mama la masă.

Toate visele mele de glorie culinară s-au năruit când doamna Poe nu a reușit să muște din prima păstaie. Nu, nu era nefiartă, ci avea niște ațe din care orice marinar îndemânatic ar fi putut împleti parâme pe măsura Titanicului.

Oricât de lăudabil ar fi fost efortul meu, mama nu s-a putut abține să nu râdă de mine, chiar dacă m-a consolat lăudându-mă pentru ceapa excelent prăjită.
–––––––––
În caz că mai e cineva care nu știe cum se alege fasolea verde, cel mai simplu e să rupi o păstaie în două. Dacă bucățile se țin pe laturi în ațe, fugi cât te țin picioarele la altă fasolăreasă. Așa am făcut eu de mi-a ieșit sălățica asta aromată surprinzător cu ghimbir proapăt ras.