Dacii si ROManii

Noi, românii, nu am stat niciodată bine la responsabilii cu imaginea de ţară. Mai întâi au fost ăia care le-au zis băieţilor rămaşi pe acilea români. Închipuiţi-vă ce gândeau hunii, cumanii, pecenegii, tătarii şi turcii când auzea numele ăsta: Hmm, români, romani… Ceva, ceva tot trebuie să le fi rămas de la vechiul imperiu. Şo pe ei!
Cât s-au ţăpit, aveau să afle după ce arseseră ce era de ars.

Neinspiraţi au fost şi cei care au ales numele ţării, dar asta avea să se vadă după mulţi ani. De ce nu i-au zis Moldova sau Carpatia sau Danubia sau orice altceva, dar nu România?

După revoluţie, am început să vedem dezavantajele numelui de România, odată cu exodul minoritarilor care, într-un moment de geniu, şi-au zis romi. Uşor, uşor, România a devenit ţara romilor. Până şi fonetica a încurajat asta. Rom-ania? Hmmm? Clar?

(Ştiu că exagerez, dar ia gândiţi-vă cum apare prescurtată ţara noastră la toate competiţiile sportive… Aud? Desigur, ROM!)

Lovitura de graţie a dat-o coana Leana cu logo-ul ei frunzărit. Cum e scris numele ţării? Evident, ROMania. Yuhuuu! Iar dacă pe lângă neinspirata grafie mai suprapunem şi campanie de returnare a populaţiei „roma” în Romania… concluzia omului de rând nu putea fi decât una singură.

Nu am nimic cu romii, dar chiar nu-mi place să-i văd pe străini cum îşi trag paporniţele mai aproape când aud că sunt român. De aceea, propun să schimbăm numele ţării în Dacia. Graţie Loganului, nu ar mai trebui să facem branding de ţară. Am folosi imaginea de „bună şi ieftină” a maşinii pentru a ne promova. Am putea să devenim chiar simpatici lumii când vom spune „I am Dac”, iar ei ne vor răspunde zâmbind „Donald Dac?”.

Iar de vom legaliza marijuana, aşa cum aud că vrea EBA, chiar că am da lovitura. Turismul ar profita de confuzia Dutch/Daci/Dacia şi va scutura de bănuţi pe toţi turiştii ameţiţi care au încurcat cursele de Bucharest şi Budapest.

Pentru Dacia Felix, cu brânza, jderul şi varza înainte, tarabostes!

5 gânduri despre „Dacii si ROManii

  1. faci concurenta la metresa sefului?eu zic CIOBANIA e si cu cioaba,e cu bani,cu ciob de oala sparta,are si brinza,e cu miorite,ce mai un brand de brand.si in fond bucur nu era cioban?ciobani suntem si vom fi inca pe mioriticul play-game over.

  2. Sa adaugam si Mazare? E autohton(a) si cuvant de substrat. si varza? tot de la daci vine. sau poate o combinatie a lor intr-o propozitie simpla cu verbul „a fi” pe post de predicat? Dacii ca dacii, cu romanii e mai greu. Mai ales cand striga Sarko „aux armes citoyens!”. Damn, si tocmai in St Etienne – a place I won’t be able to visit for a looong time now!

Lasă un comentariu