Doua revelatii culinare

Sătul de avântul meu de a schimba prim morală societatea românească, mi-am băgat nasul prin cratițele – ce-i drept – cam ruginite din chicineta pentru care plătesc impozit lu Marean. Și repede-repejor am avut două revelații.

Continuă lectura

Anunțuri

Doamna și pastrama de oaie

În vremurile de glorie ale publicității românești, departamentul de creație al agenției unde lucram avea o tradiție: o dată pe săptămâna puneam cu toții bani și desemnam o echipă care să se ocupe de prânzul întregii găști.

Când a venit rândul meu și al Alinei, după un brainstorm epuizant, am ales un meniu bazat pe pastramă de oaie cu mămăligă și mujdei. Am mers cu Alina la arabul „ei” și i-am golit galantarul de cea mai bună pastramă din București. Fragedă, fără multă grăsime și grijită cum trebuie cu misterioase mirodenii orientale.

În bucătăria aflată la subsolul agenției, ne-am distribuit sarcinile: eu, cu pastrama, Alina cu mămăliga. Am încins uleiul în cea mai mare tigaie din lume (pe atunci nu prea ne gândeam la diete) și am trecut la treabă.

Aromele apetisante, dar și caracteristice ale pastramei de oaie s-au răspândit cât ai clipi în tot subsolul. De acolo, s-au rostogolit molcoame spre etajele superioare ale clădirii.

Curând, întreaga vilă elegantă, de epocă, trăznea a oaie ca o locantă de pe Șoseaua Giurgiului. Mai toți colegii s-au perindat prin bucătărie, cu fălcile căzute de poftă, să investigheze sursa mirosului.

Când începusem să-mi fac griji despre părerea managementului vis-a-vis de experimentul nostru culinar, în bucătărie apare directoarea executivă a agenției, o doamnă elegantă, delicată, dar pe care nu voiai în niciun chip s-o superi.

După ce și-a plimbat privirea intrigată peste castroanele în care aburea pastrama prăjită, șefa a ridicat din sprânceană. Eu mă făcusem mic de tot, încercând să mă ascund după mânerul tigăii în care se rumenea ultima tranșă de carne. Adevărul e că nu prea se potrivea aroma de oaie cu atmosfera de business dintr-o agenție multinațională. Iar eu o văzusem pe doamna T. „decapitând” oameni pentru mult mai puțin.

După câteva amenințătoare momente de tăcere, directoarea s-a îndreptat spre Alina, care învârtea de zor în mămăligă.
– Când e gata, mă suni și pe mine.