Povestea a doi fazani iviți în balconul meu în urma unui ombilic obraznic

Astăzi o să vă spun cum au aterizat doi fazani (de dragul political corectness-ului, un fazan și o făzăniță – tocmai am fost misogin???) în balconul, pe tocătorul și sub satârul meu. Data viitoare o să vă comunic și cum se fezandează (sau FAZANdează), curăță și gătesc zburătoarele cu pricina.

Apendice… LOL
Totul a început cu o hernie ombilicală. Adică un maț, sătul să tranziteze ciorbele de burtă (nicio tentativă de joc de cuvinte, sau, cum ar spune bloggerii romglezi la modă, no pun intended), a vrut să-și lărgească orizontul, să iasă în lume și să prindă gustul mondenității. Însă aspirațiile organului s-au oprit neputincioase în pielea tăbăcită a ombilicului. Care s-a ofticat și s-a umflat.

Pe scurt, hernia ombilicală e o gâlmă la buric.

Continuă lectura

Anunțuri

Spune-mi ce maninci ca sa vad daca te creditez

M-am întâlnit de curând (pe un site care conține literel F, A, K, spre marea mea dezamăgire și oroare în fața rețelelor de socializare modernă) cu un vechi prieten din timpul liceului.

Ce m-a frapat a fost că, mai înainte de întrebările despre sănătate și potență (adicălea câți copii minunați am și cu câte mămici la fel de minunate), omul m-a întrebat ce mașină conduc.

Intuind eu un subiect suculent pentru un post pe blogul citit doar de Cornelius, i-am răspuns că “un Logan second-hand destul de rablagit”.

Continuă lectura

Hai sa ma dau Mafalda

Un popor care savureaza o vietate extrem de otravitoare (pestele Fugu) nu poate decit sa aiba un curaj dus la inconstienta.
Un popor care combina pestele crud cu orez si alge (clasicul sushi) clar are o imaginatie care depaseste orice standarde.
Un popor care maninca wasabi-ul (care de la oricine altcineva stoarce valuri de lacrimi) ca pe mustar nu are cum sa cedeze in fata unor meschine radiatii.

Japonia nu va ceda niciodata in fata avalansei de nenorociri cu care a lovit-o bunul Dumnezeu (buuunul!!!). Ba mai mult, ascultati aici, japonezii se vor ridica dintre cutremure, tsunami si explozii nucleare si vor ajunge stapinii lumii.
Nu chinezii, japonezii!

Continuă lectura

Varianta neaosa a centurii negre… de siguranta. Caciula de Romania

Nici măcar o lună din 2011 nu mi-a trebuit pentru a scorni două idei de afaceri.

Prima: se bat ăştia prin intersecţii ca demenţii. Aşa că vreau să fac o şcoală de Auto-Kung Fu. Doar orice purtător de şeapcă şi giacă gulerată cu blăniţă trebuie să stăpânească la perfecţie tehnici cum ar fi Laba-Care-Îndoaie-Tabla, Pumnul-De-Oglindă-Rupătoriu şi Cotul-Sutei-De-Cioburi-De-Parbriz.
Bonus la înscriere: o bâtă de baseball (sabie ninja la nivelul avansat) pentru el, un spray paralizant pentru ea.

Continuă lectura

LA MULTI clejANI!

După tradiţionalul La Mulţi Ani, să ne apucăm de lucruri serioase şi să vă împărtăşesc două experienţe revelatoare pe care le-am avut în timpul Sărbătorilor. Deh, unii au văzut stele la răsărit, eu o gigantă roşie (spre neagră) la Antena 1 şi TVR.

Mai întâi, Antena 1 a resuscitat-o pe doamna Mihaela pentru a le umple tronsoanele orare din mijlocul zilelor de Crăciun cu o emisiune atât de greţoasă încât cea mai grasă friptură de porc ar fi părut salată de rucola prin comparaţie. Momentul cel mai cu greutate (la foarte propriu) a primei părţi a fost concertul fabuloasei Viorica von Clejani.

Continuă lectura

Greierele si corporatistul cel viteaz

Azi dimineaţă în staţie. Un cuplu eco – adică era evident că-şi permit maşini, dar din responsabilitate civică aleg RATB-ul.

Doamna, blondă, coafată grijuliu, pardesiu elegant cu guler de blană (sintetică, eco, da?), geantă de semi-firmă.

Domnul, bine făcut, tuns regulamentar (nici urmă de gel sau creastă), haină de piele modernă (eco ia pauză), blugi de firmă (din economiile făcute la geanta doamnei).

Cei doi gângureau ceva în limbaj corporatisto-acronimic, de răsuna strada de sisipiuri, ditipiuri şi bibidiuri. Clar, persoane importante, gulere albe şi apretate. Aşa că le iertăm blocarea trotuarului oricum sugrumat de un chioşc de ziare.

La un moment dat, pe lângă duetul yuppy încearcă să treacă un adolescent cocoşat de un rucsac mare şi verde. Băiatul nu avea mai mult de 15 ani, nici cu bagajul nu sărea de 40 de kile, iar budigăii mulaţi, dar cu turul căzut, îl făceau să semene cu un greiere posomorât.

Încercând să înfrunte puhoiul care se năpustea din direcţia opusă spre autobuz, Cri-Cri îl şterge pe domnul solid cu rucsacul. Nasol moment. Abandonându-şi expozeul despre tendinţele pieţei Nasdaq, gentleman-ul bine crescut îl interpelează pe junior:
– Bă, tâmpitule, ce mergi de-an boulea? Fii atent, în… indicele meu bursier!
– Îmi cer scuze, iertaţi-mă, n-am vrut! scânceşte greierele, dând rapid din picioruşe, tot mai departe de muntele mofluz.

Văzându-l că pleacă până să apuce să-şi dovedească bărbăţia, domnul conchide sec:
– Hai, marş!

Şi tot drumul până la Romana a perorat convingător despre proasta creştere a tineretului din ziua de azi.