Povestea a doi fazani iviți în balconul meu în urma unui ombilic obraznic

Astăzi o să vă spun cum au aterizat doi fazani (de dragul political corectness-ului, un fazan și o făzăniță – tocmai am fost misogin???) în balconul, pe tocătorul și sub satârul meu. Data viitoare o să vă comunic și cum se fezandează (sau FAZANdează), curăță și gătesc zburătoarele cu pricina.

Apendice… LOL
Totul a început cu o hernie ombilicală. Adică un maț, sătul să tranziteze ciorbele de burtă (nicio tentativă de joc de cuvinte, sau, cum ar spune bloggerii romglezi la modă, no pun intended), a vrut să-și lărgească orizontul, să iasă în lume și să prindă gustul mondenității. Însă aspirațiile organului s-au oprit neputincioase în pielea tăbăcită a ombilicului. Care s-a ofticat și s-a umflat.

Pe scurt, hernia ombilicală e o gâlmă la buric.

Continuă lectura

Am luat un bun de folosinta indelungata si mi s-a stricat de doua ori. Am aici totul, contractul, certificatul de garantie, totul!

– Nu vă supăraţi, ştiţi cumva cum ajung la Praktiker?
– Coborâţi la Eroilor, luaţi metroul până la Păcii şi de acolo trebuie să fie un autobuz, întrebaţi.
Mă uit la interlocutorul meu. Pantaloni de „treining” albaştri, cam ponosiţi. O haină veche, de pâslă cu înnădiri de piele. O gentuţă de laptop veche, care în mod evident nu conţinea un laptop. Un om necăjit.
– Dar la Aviatorilor cum ajung?
– Tot la fel, coborâţi la Eroilor şi luaţi metroul până la Aviatorilor, ca să scăpaţi de nebunia din trafic.
Ca de obicei, pe coasta de la Academie mii de maşini se târau câte un metru pe minut, reuşind însă miraculos să se îmbulucească de pe cinci benzi pe două.
– Vreau să ajung la protecţia consumatorilor, că la mine la judeţ nu s-a rezolvat nimic. Am cumpărat un bun de folosinţă îndelungată…
Dacă până atunci omul ţinea capul sus, privindu-mă în ochi, vorbindu-mi sigur pe el, la următoarele cuvinte glasul a început să tremure şi să se piardă în marea de claxoane turbate.
– … un robot de bucătărie… În rate…
Ultimele vorbe au fost rostite şoptit, ca şi cum ar fi suferit fizic atunci când, călcându-şi pe mândrie, mi-a dezvăluit modul de achiziţie a umilului robot de bucătărie.
Dar după aceea omul s-a îndreptat.
– De două ori mi s-a ars motorul, o dată mi l-au reparat, dar s-a ars după o zi. Mi-au zis că e de vină priza mea. Acum încerc la Bucureşti, am la mine actele, contractul de împrumut, certificatul de garanţie.
Şi bate alene cu palma geanta în care-şi cuibărise speranţele.
Eu mă uit la el cu milă. Cum să-l dezamăgesc spunându-i că îşi pierde timpul şi banii, că a bătut drumul degeaba, că ăştia de la OPC se dau gongoi doar când sunt cu televiziunile după ei şi asta doar până ajung parlamentari. Cum să-i spun că nimeni nu o să ajute pe cineva care face rate pentru un robot de bucătărie.

Deşi mai aveam minute bune până la Eroilor, omul se duce cuminte la uşă. Aici, începe să bolborosească singur ceva. Brusc, nu mai părea cetăţeanul coerent şi mândru de mai devreme.

Probabil că asta e explicaţia. Doar un nebun poate să mai spere ceva de la organele statului ăstuia.

Severinenii, cei mai ne-anti-semiti

Evreii au venit în Drobeta Turnu Severin, au ridicat în centrul oraşului o micuţă sinagogă şi apoi au dispărut (de fapt, cică mai sunt trei). A rămas doar sinagoga, părăginindu-se de când o ştiu eu (30 şi de ani).

Asta până într-o zi când am regăsit sinagoga renăscută sub forma unui… da, nu veţi ghici niciodată – birou notarial!!!!!!!

Shalom, domnu' notar!


O fată deşteaptă a cumpărat clădirea şi s-a apucat să învârtă hârţoage omeneşti la preţuri diavoleşti în Casa Domnului. Aici e întreaga poveste: http://www.romania-israel.com/modules.php?name=News&file=print&sid=968

Poza însă e a mea. Şi aviz altor sfinţi imobiliari: lângă sinagogă, se construieşte o catedrală, numai bună în câţiva ani pentru un mall.

Umanistarism cinic

De ceva timp, pe un post TV se desfășoară o campanie umanitară de ajutorare a copiilor talentați.

O să vă spun cât de cinică și crudă și mercantilă e această acțiune pornită, aparent, dintr-un suflet mare.

O beneficiară a campaniei e o fetiță care a primit un flaut de 2000 de euro. Nu am nimic cu biata instrumentistă. Probabil că flautul fermecat și exorbitant o va ajuta.

Dar obiectivul campaniei – spune și tu cu glas tare: flaut de 2000 de euro – mi se pare insignifiant. Aproape la mișto, într-o țară unde în spitalele de copii pruncii care fac chemoterapie sunt înțepați de câteva ori pe zi în venele sfărâmate de agenții citotoxici doar pentru că nimeni nu găsește 300 de euro pentru a le monta un port-a-cath (un cateter deștept, implantat sub piele prin care se fac tratamentele intravenoase fără efort și durere – dacă nu ai înțeles ce este, caută pe net, sunt prea indignat pentru a intra în detalii).

Cu cei două mii de euro de pe flaut, șapte copii ar fi avut parte de o suferință mai ușoară, chiar dacă tânăra artistă ar fi trebuit să rămână la instrumentul cel vechi. Aici e vorba de priorități: cine are acces la mila publică mediată de mass-media. Bebelușii prăjiți în incubatoare defecte sau viitoarele componenete ale trupei Amadeus (trupă care, off-topic, într-un concert susținut iarna în parcul Sebastian, cântau la viori cu mănuși!!!)

Iertat fie-mi sarcasmul! Dar chiar nu cred că urgența zero pentru neprivilegiații României este un flaut de 2000 de euro.

Noua poster girl a campaniei Prima este o fetiță care are nevoie de bani pentru a studia muzica populară la Arad. Cică îi trebuie alte mii de euro pentru navetă. La fel de sarcastic mă întreb dacă viitoarea Stana Izbașa va face naveta cu elicopterul. În care i se vor servi icre negre, grație Prima TV, pentru a-și păstra vocea cu care ne va gânguri alte nemuritoare manele.