Ce stiri mai baga Proteveul

Eu sunt Mărioara.

Când mummy și daddy au plecat în America, m-au luat și pe mine în servietă. Eram mică, dar talentele mele artistice erau deja bine cunoscute întregii familii.
După ani și ani de living the American dream, am devenit Madeleine și am vrut cursuri de teatru, să ajung și eu vedetă, alături de Leo (DiCaprio) sau Hey, Judi (Dench, pentru ăia care nu știe cum e cu Hollywood-ul).
Daddy – devenit, de oftică, ăl bătrân – mi-a zis: Get the fu…rious out of here! Așa că mi-am umplut gentuța Vuiton (cu un singur T, că e Made in Taiwan, aici e al doilea T) cu singura pereche de chiloței a căror dantelă era neruptă și m-am suit în avion (tenchiu, Big Bad 17inch). Cum, necum, am ajuns la Pitești, unde m-am înscris la o școală privată de teatru.

Am fost genială. Unul dintre profesori spunea despre mine, oarecum invidios, că sunt frumoasă și oarecum citită. Sigur SE REFEREA (vezi ce cultă sunt) la numărul din Vogue apărut în aprilie 2009 și pe care l-am citit când stăteam la… daaa… CASTING!!!.

Continuă lectura

Socializam in singuratate

Cică a apărut cântarul legat la Facebook. Te cântăreşti şi-ţi apare pe wall greutatea. Trebuie neapărat să scriu o aplicaţie care să scadă automat din cifra afişată (şi postată) ultima şaorma cu garnitură de ceafă porc.

Cică a apărut şi frigiderul legat la Twitter. Agregatul frigorific va ciripi oare hoardelor de cybernauţi cât parizer mai ai în dânsul sau te va pârâ că ai dat iama prin sarmale exact când te lăudai ce bine suporţi dieta low-carb?

Continuă lectura

Hai sa dam mina cu kéz

Din lunga serie a reporterilor disperaţi care, când nu au ce „băga”, inventează o ştire:

O fetiţă din astea cu blăniţă şi cu microfon îl agaţă pe 1 Decembrie la ieşirea dintr-un bloc urât, comunist, pe nu ştiu ce jucător brazilian de la CFR Cluj. Băiatul, incapabil să ajungă în vreo naţională din ţara de baştină, visează să fie naturalizat şi să ajungă în echipa stelară a lui Mutu (posibil) şi Chivu (CapSpart).
Aşa că reporteriţa, care şi ea visează să ajungă în revistele scandaloase pe post de iubită de fotbalist, îl pune pe carioca să îngâne imnul României. Atacantul despre care Mitică spune că valoarează 40 de milioane de Euro (yeah, right, cam cât şiretul de la gheata stângă a lui Messi) se conformează şi rostogoleşte nemuritoarele cuvinte ale lui Mureşanu pe ritm de samba.

Continuă lectura

Pomenitori si scriitori

1. Conversaţie în autobuz.
– … şi materialele alea… avea un dulap plin. Pe toate mi le-a dat răposatul Zamfir, să-i dea Dumnezeu sănătate.

2. Beizadeaua lui Hrebenciuc a scris o carte. De economie. În loc să-i mulţumească profesorului universitar de la ASE, care şi-a făcut o căsuţă satisfăcând capriciul editorial al fantelui de Dorobanţi ex-ţiitor de odraslă prezidenţială, Hrebe junior a confirmat că nu oricui se mai întreba dacă el chiar e capabil măcar să-şi scrie corect numele:
– (…) m-a ajutat cărţile pe care le-am citit.

Culmea e că a zis „pe care”. Să-ţi ia tăticul maşina asta:

Haoleu, vine gaura neagra!

O tona de mister. Comunicate soptite inserate viral in presa. Descoperire exceptionala in apropierea Pamintului. Cu atita mestesug a creat NASA tensiunea incit nimeni nu le-ar fi luat in seama pe Britney Spears sau pe Adelina Virciu de s-ar fi scapat in tabloide cum ca s-ar putea sa fie gravide cu Gorbaciov, Beckham si Casanova simultan.
Eu deja tremuram de emotie, imi puneam la punct klingoniana si-mi facusem deja bocceluta pentru un weekend prelungit in quadrantul Delta.
Insa tare dezamagit mi-am pus boxerii inapoi in sifonier cind a venit anuntul propriu-zis.

Descoperirea exceptionala: o gaura neagra… mda… sunt pline hartile astronomice de ele.

In apropierea Pamintului: 50 de milioane de ani lumina. Adica 47304000000000000000 de kilometri, pe care o racheta i-ar face in 1350 de miliarde de ani, la viteza maxima. Mai repede ajung eu din Sebastian la Romana cu 226-le.

N-am nimic impotriva stiintei. Dar sa faci din asta un spectacol pentru tabloide mi se pare mai potrivit blondei lui Bote. Plus ca aia de au tacut milc dupa Roswell ar trebui sa mearga o tzira pe burta.

Nihil Sine Deo… gen

– Uite, bă, că iar sună fraierul după el!
– Libarcă, de câte ori ţ’am zâs… Cum îl salţi, îl opreşti.
Unghiile negre ale purtătorului de giacă Armanio scot cu dexteritate bateria şi SIM-ul. Satisfăcut, îşi ridică şi celălalt picior pe scaunul din faţă. Bătrâna care stătea în picioare lângă validator îl priveşte cald, în timp ce bastonul îi tremură de admiraţie.
– I-l duci lu’ ăla, nu?
– Negativ, n-am încărcător. Îl dau pe okazii la botişti, că-i…
Omul se întrerupe evlavios şi bate trei cruci mici, din încheietură, stilizate precum semnătura lui Zorro, ţintind precis entităţile divine şi minione care-i sălăşluiau în părul de pe piept şi care fuseseră trezite de târâiala 226-lui pe lîngă biserica de la Sebastian.
– Să-mi bag, nu m-am uitat dacă are Android sau Windows.

Haifaivistilor le pasa

M-am linistit. In viata vlastarelor patriei, nu doar comm-urile si ultimul single al lui Guta conteaza. Si dragostea e la fel de importanta. Adevarat, filtrata prin valoarea individuala a fiecarui membru al cuplului, valoare exprimata prin initiale cu simbolism monetar.

Arzatoare trebuiie sa fi fost pasiunea lor. Infiripata la Romana, cei doi si-au dorit-o imortalizata, cu ferventa inceputului romantic, pe spatarul unui 226. In ambuteiajul de la Eroilor, au avut timp sa-si maiestreasca numele cu rabdarea unui caricaturist: Eryk (iertare tie, Romeo, n-am y cu umlaut pe tastatura) si Simo.

Dragostea in vremea globalizarii

Dar pe cind autobuzul trecuse de Piata Rahova, tirindu-se vitejeste spre Depoul Alexandria, unde pe Simo o astepta rata spre Bragadiru, amorezii si-au dat seama ca in prima ecuatie nu-i loc de dragoste. Cum abilitatile ortografice le barau orice cale de reusita corporatista, s-au orientat spre implinirea valutista. Abia atunci a aparut o iubire mai asezata, dar induiosatoare prin fundamentele-i solide.

Din pilda lui Simo si-a lui Eryk ar putea invata si mai marii lumii. Asa ca, dragi copii, daca va intilniti cu Obama si doamna Merkel in 226, cedati-le ultimul rind de scaune si intrati in istorie drept Dalai Lama si Maica Tereza mioritici.