Umplut cu pietre

Când eram copil, ai mei îmi spun că eram dolofan, îmbujorat și frumușel foc. Greu de crezut, dacă mă uit azi în oglindă, mai puțin faza cu dolofăneala.

Totuși, ceva trebuie să fie adevărat (spuse narcisistul din mine), pentru că una din primele mele amintiri este după cum urmează:

Mă plimbam odată pe stradă cu tataie (tata lu’ tata – la mine bunicul și bunica erau părinții mamei, moldoveni, iar tataie și mamaie, părinții tatălui, olteni).

Ne întâlnim cu altă bunicuță, însoțită de un nepoțel de vreo cinci ani (eu aveam vreo doi). După ce bătrâna m-a tras de obrăjori și m-a ciufulit bine, m-a luat în brațe să mă și pupe. Imediat ce m-a lăsat jos, nepoțelul a vrut să mă ia și el pe sus.
S-a opintit o dată, de două ori… Insuficient pentru a înfrânge forța gravitațională.
Bă, tu parcă ai fi umplut cu pietre, mi-a aruncat puștiul, înfrânt și obidit, renunțând la tentativa de male bonding pre-puber.

Să mă mai mir de ce azi sunt mâncăul numărul 1 pe o rază de zece kilometri. Și de ce am gătit azi ardei umpluți.

Reclame

3 gânduri despre „Umplut cu pietre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s